„Eu măcar am creier”

Cea mai mare problemă a femeilor care au depășit 60 de kilograme, 25 de ani, muncesc 10 ore pe zi de la 8 și au un bărbat acasă de mai mult de un an este că nu vor arăta vreodată ca femeile din reviste.

Având asta în vedere, zilele trecute am ieșit cu prietenă la o cafea și o bârfă cam după ce am ieșit amândouă de la muncă. Era vineri. Trecusem de faza de luni cu „hai să arat și eu bine” și cea de miercuri cu „dau numa cu fond de ten că și așa nu mă vede nimeni”. Eram la faza cu „e vineri, de ce pana mea m-aș mai strădui”.

După o bârfă mică și câteva căni de cafea a dat buzna în cafenea un grup de femei, de vreo 20 și puțin de ani, foarte bine îmbrăcate, frumos machiate, extraordinar de îngrijite și foarte frumoase.

Prietena mea s-a uitat lung după ele și apoi a revenit la subiectul pe care îl discutam. După ce va timp s-a dus la baie. Când s-a întors, s-a așezat cu greutate și a rămas tăcută. Și-a aprins o țigară, a fumat-o, tot tăcută.

Și deodată țipă: „Eu măcar am creier!”

Nu m-am putut abține și am râs o perioadă destul de lungă: „Da, măi, dar nu cu creierul ieși la prima întâlnire!”