În prima vizită la socri

În viaţa fiecărei femei vine îngrozitorul moment in care trebuie să facă cunoștință cu părinţii jumătăţii. La mine oroarea a picat de Paşti. M-am gândit că peste atâta mâncare nu o să mă mai bage nimeni pe mine în seamă. Strategie bună, dom'le! Strategie bună!

Şi iaca aşa începe aventura mea în sâmbăta Paştelui în a cunoaşte clanul domnului Gras.Regulile s-au stabilit de la început: câinele nu doarme în casă şi nu se fumează. Happy me!

"Ai grijă de ochii soacrei mi-a zis mama când am plecat de acasă!". Ce ochii soacrei? Ai grijă de ochii lui socră-tău. Nu ştii cum Grasu s-a sters la bot cu cravata şi tu i-ai pus-o în bagaj. Cred că vă imaginaţi cam ce s-a întâmplat... Îi fac eu băgăjelu' lui Gras când plecăm de acasă, negândindu-mă că s-a dus la râmat în cămaşa lui bună. Aşa că după ce ma stat vreo oră că calc o cămasă, ca să arat ce fată de casă sunt eu, deşi în mod normal nu aş fi făcut asta nici să mă pici cu ceară, şi înfăţ Grasu vine socră-meu şi-mi spune că e murdară. Epic fail pentru egoul meu de gospodină de vacanţă.

Trece asta, spală mă-sa cămaşa, îmbracă Grasu şi hop! hai la biserică. Biserică de sat. Unde lumea stă la slujbă până la 4 dimineaţa. No, eu mă îmbrac în rochiţă subţire, îmi iau acoperitoul de şunci ca să nu pot să stau decât într-o singură poziţie şi pantofi cu toc. Că de, să fie fetiţa frumoasă de noaptea de înviere.

Numa bine ajungem la biserică, unde era tot satul şi se îmbulzea să ia lumină, şi dăi şi stai, şi stai. Cânta popa. Şi mai stai oleacă. Nu mai termina ala de citit şi de lălăit. Eu mă clătinam de pe un picior pe altul, aşa ca un copil schizofrenic. Într-un final se dă lumină. Lumea, buluc peste popă. Hai şi noi! Coate, picioare, cineva mi-a dat foc la rochie. Preferam să iau lumină de la brichetă. Ar fi fost mai OK. Tot lumină e şi aia. După aia au început discuţiile să stăm până dimineaţa, că asa e în noapte de Paşti. Eu deja înţepenisem de la gât în jos. Din fericire se simte Grasu şi mă scapă. Plecăm acasă.

Ţop la nani! 

Dimineaţă dă-i şi mănâncă. Înainte de cafea. Ba chiar mai rau, oamenii ăştia s-au aşteptat de la mine să vorbesc cu ei înainte de cafea. S-au prins. Mi-au dat cafea. Apoi mi-au mai îndopat puţin. Mai ia un mieluţ, mai ia un ouşor. Papă să te faci mare! Bucătăria a diferit de cea de acasă, dar pentru că m-a învăţat mamaie să mănânc tot din farfurie, am balotat. Tot!

Bunnn! Hai să plecăm la nişte bunici. Hai! La bunici alt 'Papă mamă să te faci mare, că acolo la Bucureşti ştiu eu că nu mâncaţi'. Mai o vorbă, mai un mieluşel, mai o ţuiculită, mai un papa mic. Că, de, la Bucureşti nu mănânc atât. Ce-i drept nicăieri nu mănânc atât.

Şi plecăm de la bunici. În drum spre casă pe nişte serpentine, toată mâncarea să iasă afară. Nu pe gură, măcar să spun că mi-a picat ceva greu la stomac, ca o doamnă. Nu! Pe partea aialaltă. Dau o bombă. Nu spune nimeni nimic. O dau pe a doua, dau vina pe câine. Încep să mă fâţâi de pe o parte pe alta. Parcă n-aş fi vrut să îngraş pământul. Plus că e cam jenant să le spui socrilor, care conduceau maşina, să oprească că eu trebuie să mă conectez cu natura. Nah, o doamnă se cacă flori şi curcubeie. Şi mă mai fâţâi puţin. Ăştia în maşină decid să mai viziteze un unchi. Asta însemna să nu mă duc la o budă cu care făcusem cunoştinţă anterior. Crap! Nu mai pot! Le spun să oprească maşina. Eram în câmp. Unde mama naibii să mă ascund? Mă duc eu undeva şi mă eliberez. Micşunele şi curcubeie... expozive. 4th of july la fundu meu. Yey! Măcar s-o dus.

Mă întorc în maşină. Linişte. Nimeni nu zicea nimic. Îmi cer scuze şi plecăm la drum. În stomacul meu se dădeau bătălii crâncene. Lasă, zic eu, mă mai pot ţine până acasă. I was wrong...

Ajungem la unchi. Mă prezintă Gras şi încep să mă pupe, că deh, aduce şi el o fată acasă din an în Paşti. Pe la jumătate iar mă apucă. La trei sferturi deja ţopăiam de pe un picior pe altul. La ultimul... ' Sunt Biluţă, încâtată de cunoştinţă, unde e buda?' Îmi arată omul bun unde e baia, stau acolo juma de oră. Eliberareeee! Mă întorc la oamenii nesuferinzi. Iar mâncare. Numai mirosu' mă întoarce la tron de vreo 3 ori, aşa pe furiş să nu mă vadă nimeni. Oricum se prinseseră. O doctoresă de la masă, adică socrela, mă întreabă foarte relaxată la un moment dat, cam când încercam să mă aşez, de parcă putem să stau jos, de câte ori m-am răhăţit. No, femeia îngrijorată. Pe mine mai, mai să mă înghită pământu'. Mormăi eu acolo ceva. Ea, las că-ţi trece. Nu mi-ar fi dat o pastilă. Pastila salvatoare a venit de la o tanti, care din fericire trecuse şi ea prin asta. Of!

Numa că după atâta cufăreală plămânu' meu cerea o ţigară. Ochesc un colţ după care să mă ascund şi fug. Socrela, îngrijorată că după pastilă tot îngraş pământu oamenilor, vine după mine. Ca să vezi, fetiţa aia cuminte îi învaţă odoru la obiceuri rele. Nu mi-a spus nimic. A făcut o faţă.

Gata vizita. Acasă. Nani. Dimineaţă. Cafea. Râde lumea de mine. Îmi trece. Grătar. Plecăm. 

S-a terminat aventura. Din păcate s-a terminat şi cu imaginea mea. Cer un rematch!