Oamenii grași nu pot alerga

Dacă aș avea câte 1 ban de câte ori mi s-a spus chestia asta, mi-aș putea permite să le spun acestor oameni să îmi pupe imensitatea dorsală și mi-ar mai rămâne ceva și de un burger. Dar da, conform societății oamenii grași nu pot alerga.

De exemplu, zilele trecute am mai încercat încă o dată să merg la sală. După ce am ridicat câteva greutăți, mi-am încordat mușchii fesieri pentru a-mi rotunji fundul (de parcă de un fund mai mare aveam nevoie) și mi-am tonifiat abdomenul cu nu știu ce instrument de tortură, m-am trezit că vine instructorul la mine, mă trage deoparte și îmi șoptește senzual la ureche:

„Știi, acum urmează să alergăm. Ești OK cu asta?”

Bineînțeles că m-am enervat. În primul rând mă așteptam să îmi spună că s-a îndrăgostit de formele mele și că mă dorește, sau măcar un sărăcăcios felicitări pentru încercare. Dar nu! El a optat direct pentru a-mi spulbera visurile (care la acel punct erau destul de intense și da, îl implicau pe el dezbrăcat) cu această întrebare de 2 bani. Evident i-am spus că nu e nicio problemă. Little did I know.

Mă urc pe bandă și încep cu o alergare ușoară. Nu se întâmplă mai nimic. Și încep să capăt încredere că mă voi întoarce și voi face asta la nesfârșit până când voie deveni olimpică mondială și toată lumea va scrie despre povestea mea de succes.

Așa că am mărit dificultatea, nu cu un pas, nici cu doi, ci cu 4. Și puf, s-a dus visul meu. Sânii au început să îmi sară în toate direcțiile, picioarele s-au apucat să se îndoaie dubios iar fața mi s-a înroșit și am început să scot fum pe gură alături de niște sunete de luptă pe care le-am mai auzit doar atunci când sunt constipată.

La acest moment, pot afirma cu toată încrederea că toată lumea se uita la mine. Iar instructorul , puțin înspăimântat de reacția mea, a venit și a închis aparatul. Nu i-a micșorat volumul de dificultate, nu mi-a aruncat cu apă pe față ca să mă răcorească. Nu. A oprit banda de alergat.

Ce credeți că s-a întâmplat mai departe? Newton o explică cel mai bine: „Un corp rămâne în mișcare lineară cu o viteză constantă , până când și doar dacă o forță externă este aplicată asupra sa.”

Cu alte cuvinte, Gimley în varianta feminină care se pregătea pentru o luptă cu orcii, sau cel puțin cam așa sunam, nu s-a oprit odată cu banda, pentru că 100 de kilograme se opresc greu. Ci a fost oprită de un perete, în timp ce toată lumea prezentă era cu ochii pe mine.

În concluzie, oamenii grași nu pot alerga. Nici dacă vor să impresioneze pe cineva, nici dacă pierd trenul și nici măcar dacă le legi în față o șaorma pe care ar trebui să o prindă. Noi suntem făcuți pentru a parcurge lent distanțe lungi, eventual fără obstacole pentru că nici să sărim nu putem.