Am decis să mă las de fumat!

Printre rezoluțiile cele mai întâlnite ale anului nou este să te lași de fumat. Și m-am gândit că ar fi o treabă dacă aș îngroșa și eu rândurile nefericiților care într-o lună se vor simți incapabili, inutili, ratați și așa mai departe.

Ce-i drept nu ma aflu printre delăsători pentru că am făcut o rezoluție de anul nou. Nu am rezoluții de anul nou. De fapt, general vorbind, evit să fac vreo schimbare drastică la începutul oricărui an ca mai târziu să nu o pun în baza freneziei rezoluțiilor de anul nou.

Mă las de fumat pentru că acum câteva zile am avut o revelație în timp ce mă îmbrăcam la 3 dimineața să mă duc să iau țigări: dacă cineva m-ar suna în mijlocul iernii la 3 dimineața să îmi spună că o să moară dacă nu merg să îl iau sau dacă nu îi fac ceva ce presupune ieșitul din casă i-aș spune că frigul prezervă corpul și nu o să pută până la primăvară când voi ieși din casă și-l voi găsi.

Apoi mi-am amintit micile atacuri de panică pe care le am atunci când rămân fără țigări și nu am de unde să cumpăr, de ieșirile afară din mijlocul discuției pentru a trage un fum, amenințările cu sancțiuni pentru că fumez în birou, ieșirile din casă în cele mai inoportune momente să merg să îmi cumpăr țigări sau faptul că nu ma merg la cinema că nu dau pauză de țigară, sau oriunde, for that matter, pentru că nu dau pauză de țigară. A, and for crying out loud, nu mai am gust! Ce gurmand care se respectă nu are gust?!

Așa că am decis să mă las de fumat!

Evident, o să îmi lipsească momentele de relaxare, pe care de obicei le marchez cu o țigară aprinsă, țigara împărtășită cu cineva drag, dramatismul exalării fumului de țigară, gesturile ample pe care un singur fum le presupune, expresivitatea țigării, sau alinarea pe care ți-o oferă țigara în orice situație.

Cumva independența mea e mult mai valoroasă decât sentimentul de bine pe care fumatul mi-l conferă. Prin urmare, am decis să mă las de fumat!