Agenda publică este încărcată de probleme care într-un fel sau altul ne vor afecta viitorul. Toți au ceva de spus despre asta, pentru că că sunt despre viața copiilor noștri sau siguranța copiilor noștri. Este fascinant cum atunci când ne sunt puse în pericol progeniturile, urmașii, ne mobilizăm să strigăm în gura mare ce vrem: un viitor sigur pentru ei.
Nimeni n-a crâhnit atunci când s-a pus în discuție sacrificiul personal, însă atunci când s-a vorbit despre o posibilă punere în pericol a bunăstării fizice a progeniturilor noastre nu s-a stat pe gânduri și oamenii au ieșit în stradă pentru a schimba gândul politicienilor... mai slabi de înger.
De fapt, întreaga agendă ecologistă are la bază salvarea lumii de mâine. Te-ai săturat să respiri gaze de eșapament, i-ați mașină eco friendly, nu te va ajuta cu aerul de azi, dar dacă în 50 de ani toți își vor lua mașini eco friendly, atunci, poate, vei respira aer curat. Dacă azi reciclezi, copiii tăi vor trăi într-o lume mai curată. Hai să salvăm nu știu ce animal, pentru ca ai noștri copii să-l cunoască.
Desigur aceste enunțuri sunt corecte, în sensul logic al problemei. Ce nu îți spun ecologiștii însă, sunt celelalte variabile, care schimbă întru totul sensul raționamentului. Aerul va fi mai curat dacă vor fi remediate scurgerile de gaze nocive de la coloșii industriali, va fi mai curat doar dacă reciclezi în adevăratul sens al cuvântului, nu dacă vei despărți plasticul de sticlă, pentru că șansele sunt ca acestea să fie aruncate în ocean sunt mari, ceea ce afectează cu siguranță peștișorul colorat care se plimbă liniștit prin apă.
Ei bine, aceeași problemă e și cu Roșia Montană. Într-adevăr cianura nu e bună nici pentru mediu nici pentru locuitorii săi. Însă banii câștigați din exploatarea aurului de la Roșia nu ne-ar rezolva problemele societății de acum? Poate chiar s-ar investi în educație, iar copiii de mâine vor găsi o soluție pentru estomparea lacului cu cianură rămas în urma exploatării. Sau poate se va investi în cercetare și vom fi cei care vom găsi leacul împotriva cancerului, iar zarva din Piață ar fi inutilă dacă nu ne-am mai putea îmbolnăvi.
Desigur, mai este o variantă. De ce nu se face presiune pentru stabilirea unor cerințe exigente în privința prezervării mediului și ecologizarea minei de către cei care investesc acolo?
Pentru că e mai ușor să ieși în stradă să strigi ceva, decât să fii curajos și să îți asumi un risc informat.
Ziceam că sunt mai multe probleme pe agenda publică care stârnesc scandări în piața publică. Altă problemă cu care se confruntă societatea actuală, din aceeași lipsă de curaj, care încep să cred că ne caracterizează cultura, este cea a câinilor maidanezi, problemă care a ieșit din anonimat după ce un copil a fost omorât de câini. Ce vă spuneam, tot la cei mici se ajunge.
S-a hotărât, în forurile mai sensibile care dețin puterea decizională că aceste ființe trebuie să moară. E ușor să omori câini, pentru că ei nu au glas care să îi apere. ONG-urile spală bani cu ei, nu îi ajută. Astfel, în loc să li se ofere șansa la viață în mijlocul unei familii, desigur, trecuți prin ecarisaj, s-a hotărât prin comun acord, la presiunile pieței publice, că ar trebui omorâți, fără niciun resentiment.
La auzul rezoluției iar voci, iar țipete, iar scandări. Soluții? Niciuna.
Și stau cu urechile descoperite și caut o voce a rațiunii, o șoaptă, deschid ochii larg și caut zbuciumul împotriva pieței, a vocii publice, și deschid gura și spun că trebuie să ne asumăm riscuri, pentru că fără ele suntem o societate care nu va supraviețui evoluției. Ne-am asumat un risc și am doborât un zid căutând libertatea, iar atunci când am găsit-o am căzut în genunchi și am plâns pentru că a însemnat responsabilitate.
Dar îmi aud ecoul și mă întorc la starea mea de letargie, pentru că nu a venit timpul maturizării, încă mai copilărim.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu