Vine frigul, bine-mi pare!

Nimic nu e mai rotund decât un bilos învelit în 700 de straturi de haine.

Ați ghicit! A venit iarna. Troiene albe, oameni de zăpadă, decorații, copii fericiți, sărbători, cadouri, colinde, zile naționale și de libertate... și pufoaice, asta ne aduce iarna.

Iarna se definește prin excelență prin pufoșenie. Zăpada e pufoasă, brazii sunt pufoși, cadourile sunt pufoase ca să pară mai mari, oamenii se pufoșesc... din punctul de vedere al egoului, evident.

De fapt, problema mea este că eu sunt deja pufoasă, de ce mă obligă vremea să mă pufoșesc mai mult? In fiecare iarnă arăt ca un balon și mă simt ca o saună. Dacă stau și mă gândesc sunt dragălașă ca un bulgăre de zăpadă. Și atât de moale că nimic nu-mi poate atinge gingașa piele, decât în față.

Apropo de bulgări, zilele trecute am iesit cu cațelul să ne bucurăm de zapadă (el mai mult decât mine) si un copil a strigat la mă-sa: „Uite mama un om de zapadă care se mișcă”. Eu i-am spus că Moș Crăciun nu există. Ce, numai ideea mea despre feminitate și gingășie să fie distrusă?

Adevărul e că eu cred în Moș Crăciun. În consider bărbatul perfect: e gras, mănâncă doar lapte și prăjituri și îl văd o dată pe an, iar atunci îmi aduce cadouri.

În fine, urăsc toate anotimpurile dar mai presus de toate iarna pentru că atunci trebuie să mă comport într-un anumit fel (februarie e tot iarna). And that sucks ass!